|
N T
Qigong
|
| Intrare |
|
Wing Chun |
|
• Metodă Qigong • Principii Qigong • Daoyin • Şcoli • Ce este Qi • Ce este Qigong • Galerie video • Program • Contact |
Metodă Qigong
1. Metodă Qigong 2. Respiraţia 3. Dezvoltare spirituală 1. Narciz Taşcă Qigong (metodă) Reprezintă metoda de Qigong practicată în cadrul şcolii lui Sifu Narciz Taşcă. Ea cuprinde: Toate exerciţiile îşi au originea în vechiul sistem Dao Yin chiar dacă astăzi se regăsesc în practica marţială şi în şcolile medicale de Qigong. Programa de predare este structurată pe 9 nivele de pregătire, printre obiectivele acestei şcoli numărându-se: Păstrarea sănătăţii, fortificarea corpului, prevenirea bolilor, asuplizarea muşchilor, ligamentelor şi tendoanelor, creşterea mobilităţii întregului corp, reprezintă principalele căi prin care practicantul de Qigong reuşeşte să redobândească controlul asupra propriului corp şi să obţină prelungirea vieţii odată cu creşterea calităţii ei. În acest sens sunt utilizate posturi şi/sau mişcări care se regăsesc şi în practicarea Kung-Fu-ului. Unele au ca scop masarea organelor interne, altele duc la întărirea musculaturii, creşterea mobilităţii, îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, sau activarea şi/sau amplificarea unor circuite energetice. 2. Respiraţia Calitatea vieţii ca şi controlul asupra corpului sunt strâns legate de respiraţie. Se poate spune fără a greşi prea mult că "respir deci trăiesc". A respira este una dintre condiţiile necesare vieţii. Dar la fel de important este şi cum respirăm. Majoritatea oamenilor respiră de 12 până la 16 ori pe minut, ritm considerat "normal", dar adevărul este că oamenii respiră prea repede şi adesea incomplet. De exemplu, majoritatea femeilor respiră scurt şi repede, doar cu capătul superior al plămânilor dilatând pieptul, respiraţie cunoscută sub numele de respiraţie superficială. Acest lucru se datorează în mare măsura hainelor strânse pe talie ce fac dificilă dilatarea abdomenului. Majoritatea bărbaţilor respiră ceva mai lent şi mai profund, însă doar prin dilatarea abdomenului, respiraţie cunoscută sub numele de respiraţie abdominală. Ambele tipuri de respiraţii nu folosesc la maxim capacităţile oferite de plămâni şi au drept consecinţă o alterare a calităţii vieţii printr-o uzură mai mare a organelor interne. Pentru a respira corect este necesar să respirăm profund şi lent. O respiraţie profundă este acea respiraţie care se face atât prin dilatarea pieptului cât şi prin dilatarea coastelor şi a abdomenului. Cu cât respiraţia este mai profundă cu atât ea este mai lentă. Dacă ţinem cont că aerul este principala sursa de energie celestă pe care organismul o acumulează, o cantitate mai mare de aer inhalată va însemna în mod automat o cantitate mai mare de oxigen care va iriga ţesuturile şi organele, inclusiv creierul, dar şi o cantitate mai mare de energie ce va fi absorbită de către organism. Mărirea fluxului de aer în plămâni se realizează prin două căi: Pe de o parte prin mărirea capacităţii pulmonare şi pe de altă parte prin micşorarea volumului de aer rezidual, ce rămâne permanent în plămâni. Exerciţiile de respiraţie, executate cel mai adesea împreună cu diverse mişcări sau posturi, urmăresc creşterea capacităţii pulmonare, contribuie la creşterea capacităţii de efort şi au un rol extrem de important în acumularea şi controlul energiei interne. 3. Dezvoltare spirituală Exerciţiile pentru dezvoltarea spirituală au ca principal scop obţinerea unei minţi "clare", deschisă la nou, cât şi creşterea coeficientului de inteligenţă. O minte clară este în primul rând o minte sănătoasă ce se poate elibera de stress şi de griji, capabilă să absoarbă un volum mare de informaţii şi a cărei putere de concentrare este mare. Obţinerea unei minţi clare este rodul unui proces dificil şi îndelungat care începe cu exerciţii de detensionare psihică. Într-o lume în care suntem asaltaţi zilnic de griji şi de probleme, care mai de care mai presante, exerciţiile de detensionare psihică reprezintă supapa de siguranţă care ne permite să evadăm din cotidian şi să ne relaxăm, permiţând în acelaşi timp şi corpului să se relaxeze. În practica marţială ele sunt folosite pentru a spori gradul de coordonare a mişcărilor şi capacitatea de concentrare, dar pentru omul obişnuit ele au ca efect identificarea adevăratelor probleme. O abordare de genul "nu pot să fac cutare lucru şi cu asta gata abandonez", nu este tocmai produsul unei minţti clare. O minte clară este o minte care evaluează corect prezentul pentru a şti ce trebuie să facă în viitor. În calea spre desăvârşire nu există "nu pot", există "nu ştiu" sau "nu vreau". La capătul acestor exerciţii se află meditaţia. Meditaţia este o combinare între exerciţiile de respiraţie şi exerciţiile de control mental în urma cărora are loc modificarea pH-ului sângelui. Scopul meditaţiei este cunoaşterea de sine, eliberarea de inhibiţii şi tabu-uri şi obţinerea "Înţelegerii". |
Link-uri Cărţi
• Articole Qigong
• Stagiul de vară pentru Wing Chun: 2-4 iulie 2010, la Iaşi. • Stagiul de vară pentru Qigong: 9-11 iulie 2010, la Iaşi. Relaţii şi înscrieri la email: narciz_tasca@yahoo.com, telefon 0746064001. • Programul cursurilor pentru perioada 1 iunie - 15 septembrie 2010: Qigong: marţi şi joi între orele 19,30 - 21,00. Locul desfăşurării: terenul de sport al şcolii Carmen Sylva Iaşi, relaţii la telefon 0745791602 sau email narciz_tasca@yahoo.com. |
| Copyright © 2006-2009: Narciz Taşcă |