Întrucât Wing Chun-ul este un stil Shaolin de sud, este natural ca filozofia lui să fie influenţată de budism şi în special de budismul Chan (Zen) şi Kongo Zen. Ea acordă atenţie respectării vieţii şi dezvoltării omului atât intern (spiritual) cât şi extern (fizic), combinând amabilitatea cu duritatea şi compasiunea cu intransigenţa.
Ideea centrală a acestei filozofii este credinţa că “împărăţia cerurilor se află în inima omului”. Altfel spus, noi toţi suntem creați după chipul și asemănarea Divinității, avânt toate calitățile necesare pentru a creia Raiului pe Pământ, dar acest lucru depinde de fiecare individ în parte.
Omul cât şi toate fiinţele vii aparţin “Supremei Realităţi” sau dacă vreţi Infinitului, Adevărului Suprem, Conştiinţei Cosmice, Minţii Universale, sau cum vreți să îi spuneți, fiind creația lui Dumnezeu. Nu are importanţă cum o numim, căci Ea se află dincolo de puterea de penetrare a cunoaşterii umane. Totuşi prin cunoaştere, omul a reuşit să descifreze multe dintre misterele universului apropiindu-se de Ea. Este în tradiţia omului să impună realităţii scopuri şi dorinţe umane şi de aceea trebuie precizat că Adevărul Suprem nu este ceea ce vrem noi să fie şi nici ceea ce vrem noi să facem ci este ceea ce este.
Dumnezeu nu vorbeşte oamenilor prin legi create de către om în numele Său și nu cere obedienţă față de semeni de ai noștri, docilitate, promiscuitate, sărăcie, sclavie, ignoranță, suferință, sau minciună. Dumnezeu ne-a dat ca reper în viață doar cele 10 Porunci și nimic altceva.
Oamenii şi-a lăsat în mod naiv viaţa în voia sorţii, lăsându-se mințiți și manipulați de către stăpâni și slugile lor obediente, acceptând pasiv suferinţa și împilarea în această viaţă ca așa zisă voinţă a lui Dumnezeu. În loc să îşi ia soarta în propriile mâini şi să-şi îndrepte situaţia, ei au acceptat suferinţa şi situaţia în care se aflau, cu credinţa că ele vor fi compensate în viaţa de după.
Din păcate, în istoria omenirii așa zisa voință a lui Dumnezeu a fost adesea folosită de cei ce ne conduc ca paravan pentru a justifica viaţa mizeră şi nedreptăţile la care suntem supuși.
De aceea, filozofia noastră se focalizează asupra omului ca expresie a Supremei Realităţi sau a Dumnezeirii. Prin cunoaștere, dragoste, forţă, înţelepciune şi curaj, omul însuşi va descoperi că viaţa merită trăită și că poate fi frumoasă. Singura cale pe care omul o poate folosi pentru ghidarea în viaţă este cunoaşterea lumii, a omenirii, a legilor universului și a Divinității, a propriei persoane şi a Realităţii aşa cum este ea în realitate și nu cum ni se spune. De asemenea, urmarea exemplului celor ce au atins iluminarea, priviţi nu ca nişte sfinţi ci ca nişte oameni deosebiți ce s-au apropiat mult mai mult decât alţii, de Adevărul Suprem, poate reprezenta o sursă de inspiraţie. Prin îndoială, întrebări, credință şi căutări omul poate ajunge mai aproape de adevăr din care se pot extrage criterii morale.
Răspunsurile sunt în om
Supravieţuirea cât şi împlinirea şi fericirea omului sunt determinate de natură, om şi societate. Întrucât omul exploatează natura şi tot el a creat societatea, rezultă că el omul, individul, este responsabil şi pentru propria sa bunăstare şi fericire. Există vechi zicale care spun: “omul sfinţeşte locul”, “acolo unde există voinţă există o cale”, “dacă nu ai reuşit prima oară, mai încearcă”, “cerul îi ajută pe cei ce se ajută singuri”, toate acestea fiind expresii ale punctului nostru de vedere asupra rolului efortului individual în transformarea lumii. Atunci când lucrurile merg rău la lucru, acasă, la şcoală sau la antrenament, în loc să facem faţă problemei şi să o rezolvăm dăm vina pe şefi, familie, profesori sau maestru.
Pe de altă parte, când lucrurile merg bine sau am dobândit ceva valoros dorim şi cerem recunoaştere şi preţuire. De aceea, este important de înţeles că fiecare individ este propria sa responsabilitate atât în vremuri bune cât şi în vremuri grele, fiind responsabil în primul rând faţa de sine. Numai înţelegerea acestui adevăr îi va permite să-şi rezolve problemele cu care se confruntă şi astfel vor fi întrunite condiţiile necesare creării Raiului pe Pământ. Numai prin înţelegerea şi dezvoltarea propriului Eu, activităţile de grup pot fi fructuoase.
Unitatea dintre trup şi spirit
Călugărul indian Bodhidharma, unul dintre primii patriarhi ai Templul Shaolin, care de altfel este considerat şi ca întemeietor al stilului cu acelaşi nume, este primul care în urmă cu 1500 de ani a afirmat cu tărie că trupul (corpul material) şi spiritul (mintea şi contemplarea) sunt unite inseparabil şi se influenţează reciproc. Pâna la el practicile budiste acordau atenţie doar meditaţiei, corpul fiind lăsat să “putrezească”.
Medicina modernă a demonstrat că un corp sănătos acţionează extrem de favorabil asupra minţii, iar mintea şi emoţiile influenţează la rândul lor sistemul glandular al corpului. Astfel se stabileşte un cerc închis de influenţe reciproce, benefice.
Din păcate astăzi, pe fondul societăţii industriale capitaliste, a mondializării şi a luptei pentru un trai mai bun cei mai mulţi dintre noi s-au îndepărtat de propria lor umanitate, mimând o falsă viaţă spirituală ale cărei semnificaţii de cele mai multe ori le scapă. Lupta pentru supravieţuire ne-a făcut să uităm că dincolo de a merge la biserică sau de a participa la sărbători, cultivarea spiritului mai înseamnă şi altceva, înţelegerea şi împăcarea cu Eul.
Acest fenomen se manifestă şi în artele marţiale unde asistăm la apariţia a nenumărate şcoli şi stiluri care au renunţat la meditaţie şi la qigong considerindu-le prea cerebrale pentru a fi utile unui luptător, cultivând trupul dar uitând spiritul. Evident că se înşală. Doar în timpul meditaţiei energia internă Qi poate fi conştientizată, observată şi reglată, în timp ce prin intermediul exerciţiilor de qigong şi a tehnicilor specifice artelor marţiale practicantul învaţă cum să acumuleze şi să utilizeze eficient în luptă ceea ce a conştientizat şi reglat în timpul meditaţiei. De asemenea, atât meditaţia cât şi exerciţiile de qigong au o natură terapeutică şi medicală, ele slujind la corectarea dezechilibrelor energetice care pot apărea în corp din cauza stress-ului, bolilor sau loviturilor, cât şi la prevenirea unor afecţiuni psihice. Sănătatea şi forma fizică a omului în general şi a practicantului unei arte marţiale în special sunt condiţii deloc de neglijat.
Meditaţia nu oferă doar sugestii vizuale, auditive şi tactile ci are şi rolul unui masaj, contribuie la modificarea pH-ului sângelui, acţionează asupra terminaţiilor nervoase şi este singura cale pentru conştientizarea şi dezvoltarea Eului. Pe de altă parte, tehnicile marţiale întind muşchii, ligamentele şi tendoanele, tonifică muşchii, fortifică sistemul osos şi nervos.
De aceea, pentru a crea un om armonios şi echilibrat care să atingă maxima sa potenţialitate pentru a ajunge la împlinire şi fericire este obligatorie cultivarea atât a minţii cât şi a trupului, a acţiunii şi a gândului.
Exerciţiile fizice cât şi cele de meditaţie trebuie să ducă la o stare de calm şi prosperitate cât şi la o completă detaşare de lumea exterioară, în contact cu Conştiinţa Universală şi cu Eul Interior, iar în practica marţială vor ajuta practicantul să se apropie de perfecţiune.
Unitatea dintre forţă şi iubire
Omul, prin capacitatea sa mentală se situează în vârful piramidei evoluţioniste. Legea naturii – supravieţuirea celui mai puternic şi mai bine adaptat a dat câştig de cauză omului în dauna tuturor celorlalte vieţuitoare. Ar fi ideal ca omul să nu apeleze la forţă pentru a-şi rezolva disputele, dar istoria ne arată clar înclinaţia omului spre violenţa fizică, modalitatea finală de a rezolva orice confruntare de idei. Cauza o reprezintă faptul că persoana mai puternică poate să-l distrugă pe cel ce se bazează doar pe argumente şi idei.
De cele mai multe ori a avea dreptate nu este suficient. Justiţia, din păcate, este aplicată de cel mai puternic. Legile şi codurile sociale ale oricărei societăţi au importanţă doar în măsura în care sunt aplicate de forţa fizică.
Budismul consideră viaţa ca cel mai de preţ bun al omului şi de aceea noi acordăm importanţă forţei, nu pentru a omorî şi distruge ci pentru a proteja viaţa. Forţa trebuie folosită ca o măsură finală şi numai atunci când toate celelalte mijloace de rezolvare au eşuat. Dreptatea sprijinită de forţă, iertarea sprijinită de puterea pedepsei, aceasta este iubirea în acţiune opusă supunerii pasive, sau calea practicantului de kung-fu:
Să eviti decât să loveşti!
Să loveşti decât să schilodeşti!
Să schilodeşti decât să omori!
Şi să omori decât să fii omorât!
Nu lovi niciodată primul, deoarece duşmanul îşi stabileşte tiparul propriei sale înfrângeri!
Nu te lăsa lovit dacă nu e nevoie!
Şi nu lovi decât atunci când ai găsit o breşă!
Trăind pentru tine dar şi pentru alţii
Omul este o fiinţă socială având tendinţa de a trăi în comunităţi din ce în ce mai mari. Acest lucru implică plierea dorinţelor personale la cerinţele societăţii, ceea ce reprezintă extinderea propriei identităţi pentru a-i cuprinde şi pe ceilalţii. Dacă fiecare individ şi-ar exprima liber toate dorinţele şi capacităţile sale şi acestea ar fi canalizate în mod greşit atunci omenirea ar regresa în haos.
Adevărata libertate nu înseamnă îndeplinirea fiecărei dorinţe a Eu-lui şi ea trebuie însoţită de disciplină şi responsabilitate morală. Călugării de la Templul Shaolin spuneau “a fi bogat nu este un viciu, dar este un păcat să nu-i ajuţi pe ceilalţi”.
Astăzi, competiţia, indiferent în ce plan se manifestă ea, tinde să-i facă pe indivizi din ce în ce mai egoişti şi autosuficienţi, orice asociere fiind cântărită doar prin prisma câştigului. Ceea ce pare a fi cooperare, ajutor şi înţelegere nu este nimic altceva decât interes şi câştig personal deghizat.
De aceea, este imperativ necesar ca omul, practicantul de Kung-Fu, să înveţe să gândească şi la bunăstarea celorlalţi atunci când îşi promovează propriile interese. În afirmarea propriei individualităţi, el nu trebuie să afecteze libertatea şi fericirea altuia. Fiecare individ trebuie să-si plieze zgârcenia şi nepăsarea şi să-şi direcţioneze eforturile pentru beneficiul tuturor.
A-i ajuta pe alţii nu înseamnă să sprijini sau să perpetuezi lăcomia, invidia, minciuna, mânia, patima, violenţa, răutatea, ignoranţa, înşelăciunea, anturajul rău, gelozia şi lipsa de credinţă. Adevăratul luptător are un spirit liber şi pur, ştie ce-i mila şi cum să fie caritabil, are un comportament corect şi slujeşte altruist căutând cunoaşterea corectă care duce la devoţiune spirituală. El nu se amăgeşte că realitatea acestui moment este realitatea tuturor momentelor. Dar toate aceste lucruri nu pot fi dobândite într-o singură zi, iar cheia succesului o reprezintă răbdarea, exersarea şi perseverenţa.
Cultivarea Eu-lui (personalităţii)
Ceea ce caracterizează pe un practicant avansat de Kung-Fu este personalitatea sa puternică şi faptul că el îşi conştientizează propria conştiinţă, propriul Eu, fiind capabil să aplice un minim de control şi de direcţionare, nelăsându-se pur şi simplu în voia sorţii şi a evenimentelor. În înţelegerea Eu-lui trebuie ştiut faptul că acesta are trei faţete numite de către vechii chinezi Cerul, Pământul şi Omul iar în psihologia modernă copil, adult şi părinte. Funcţia Eu-lui superior – părinte este de a asigura inhibiţiile şi ordinele ce împiedică Eul inferior – copilul din noi să acţioneze prin solicitări imperative permanente. Scopul meditaţiei este de a pune în legătură cele trei componente, lăsând copilul să se joace cu imaginaţia lui, adultul să conştientizeze senzaţiile fizice cum ar fi bătăile inimii şi respiraţia, iar părintelui să ne tragă la răspundere şi să ne ceară explicaţii. Înţelegerea Eu-lui şi a personalităţii nu poate fi explicată dar poate fi trăită, putând fi realizată doar la nivel individual.
Simbolul Narciz Taşcă Wing Chun Kung-Fu
Prin prisma acestei filozofii este natural ca simbolul nostru să fie reprezentat de un triunghi echilateral, orientat cu vârful spre cer, în interiorul căruia se află cel mai vechi simbol al budismului, roata budistă. Acest simbol se găseste pe uniformele practicanţilor acestei şcoli, cât şi în toate sălile de antrenament unde aceştia îşi desfăşoară activitatea. Triunghiul reprezintă triada Cer, Pământ şi Om sau Yin, Yang şi Tao care creează echilibrul. Simbolistic vorbind, Yin este neantul – bezna, în care pătrunde Yang – lumina şi care prin năzuinţa lor spre echilibru creează toate manifestările din univers. Orientarea triunghiului cu vârful spre cer simbolizează apartenența la Lumea de Lumină și nu la cea de Întuneric. De asemenea, triunghiul joacă un rol important în teoria Wing Chun.
Cercul străbătut de două linii şerpuite sau roata budistă, simbol ce se regăseşte în toate templele budiste, reprezintă Suprema Realitate sau Divinitatea, căreia toate fiinţele vii îi aparţin. El simbolizează interacţiunea dintre cer şi pământ, dintre pozitiv şi negativ, lumină și întuneric, bărbat şi femeie, dintre antrenamentul spiritual – intern şi cel fizic – extern, cât și dintre energie și materie. El reprezintă într-o formă extrem de condensată și eclectică, principiile ce guvernează acest univers cât și aparteneța la un set de valori specifice Lumii de Lumină. Cercul reprezintă cursivitatea tehnicilor cât și curgerea energiei în univers, iar liniile şerpuite reprezintă tehnicile şi principiile care stau la baza stilului, fiecare existând de sine stătător dar într-o continuă interdependenţa cu celelalte.
Practicarea şcolii noastre de Wing Chun nu implică schimbarea religiei ci doar acceptarea unui set de valori specifice celor ce doresc lumina, cunoașterea, adevărul și libertatea, a celor ce sunt în căutarea Adevărului Adevărat și a Lui Dumnezeu și a valorilor pierdute ale umanității așa cum ne-au fost date nouă de către Divinitate.
